Consilierii locali din Bacău vor vota miercuri, 30 septembrie, un proiect prin care municipalitatea solicită închirierea unei suprafețe de 302.941 de metri pătrați aferente Lacului de Agrement. Închirierea este propusă pentru zece ani, în scopul desfășurării de activități de agrement pe apă.
Suprafața vizată aparține domeniului public al statului și este administrată de Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret. În documentele proiectului, zona este identificată drept teren aferent acumulării „Lac de redresare aval UHE Bacău II (Lac de Agrement)”.
Primăria a solicitat închirierea terenului la sfârșitul lunii iulie. În răspunsul transmis pe 8 septembrie, Administrația Bazinală de Apă Siret a comunicat că poate fi inițiată procedura pentru suprafața de 302.941 de metri pătrați, echivalentul a aproximativ 30,3 hectare.
Ce ar urma să aprobe consilierii locali
Dacă proiectul este adoptat, Consiliul Local va aproba solicitarea de închiriere pentru o perioadă de zece ani și folosirea zonei pentru activități de agrement pe apă și activități nautice. Municipalitatea își va asuma plata chiriei, iar primarul va fi mandatat să pregătească și să depună oferta și, în cazul în care Bacăul câștigă procedura, să semneze contractul cu Administrația Bazinală de Apă Siret.
Documentele puse la dispoziție nu indică valoarea chiriei. Cuantumul și modalitatea de plată ar urma să fie stabilite prin documentația procedurii și prin contract.


