Primăria Bacău „sparge” 1,5 milioane lei pe tichete valorice în plină campanie electorală. Vizați de „cadou”, aproximativ 15.000 pensionari

Municipalitatea a demarat distribuirea a 15.000 de tichete cadou pentru pensionarii din Bacău. Tichetele au valoarea de 100 lei și sunt împărțite în plină campanie pentru alegerile prezidențiale, în preambulul turului 2. Devenită tradiție locală, distribuirea de tichete pentru pensionari se făcea, în anii trecuți, în preajma Sărbătorii Pascale și a Crăciunului. 

   

Primaria BacauConform unui comunicat dat publicității de Primăria Bacău, tichetele cadou vor fi distribuite către pensionarii cu venituri din pensii de până la 786 lei. Distribuția tichetelor este realizată prin Poșta Română, tichetele urmând a fi aduse la domiciliul celor 15.000 de pensionari beneficiari ai măsurii sociale.

Potrivit comunicatului Primăriei, pensionarii care nu vor intra în posesia tichetelor valorice la domiciliu le vor putea ridica de la sediul Directiei de Asistenţă Socială Bacău, în perioada 10 – 31 decembrie 2014.

Distribuirea tichetelor cadou a debutat în 2007, când administrația Romeo Stavarache a pus la punct programul social având ca destinație pensionărimea din municipiul Bacău. În 2013, aproximativ 14.000 de pensionari au beneficiar de tichetele valorice împărțite de Primăria Bacău. Distribuirea lor s-a făcut în intervalul 11 noiembrie – 6 decembrie.

Cele 15.000 de tichete distribuite pensionarilor echivalează cu 1,5 milioane lei, adică peste 340.000 de euro, o sumă considerabilă.

În 2012, distribuția tichetelor valorice s-a derulat către finalul lui noiembrie, beneficiari fiind aproximativ 17.000 de pensionari băcăuani.

Distribuirea tichetelor s-a derulat între 19 noiembrie și 14 decembrie 2012 (citește AICI). În același an, pe 9 decembrie, au avut loc alegerile parlamentare (legislative), câștigate la pas în municipiul Bacău de USL (PSD-PNL).

 

Aboneaza-te la stirile din Bacau :

Lasa un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here