Primăria Bacău schimbă regulile pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Serviciul va fi concesionat către SSPM

1

Problema câinilor fără stăpân rămâne una dintre cele mai persistente în municipiul Bacău. De ani de zile, orașul nu a reușit să reducă semnificativ fenomenul, iar sesizările continuă să fie trimise lunar către Primărie, Serviciul de gestionare a câinilor sau Poliția Locală. Nemulțumirile cetățenilor sunt constante, mai ales în zonele unde apar frecvent haite de câini.

De fiecare dată, autoritățile au invocat inclusiv faptul că o parte dintre animale provin din comunele din jurul municipiului, unde nu există servicii similare, iar câinii ajung ulterior în Bacău.

În acest context, Primăria Bacău propune o schimbare de abordare. Municipalitatea a pus în transparență decizională un proiect de hotărâre care prevede delegarea directă, prin concesiune, a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân către Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău.

Contractul ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire. În același timp, serviciul actual din cadrul Primăriei va fi desființat, iar personalul existent va fi transferat către noul operator.

Documentele arată că actualul serviciu funcționează cu resurse limitate. Schema de personal este incompletă, iar activitatea se desfășoară cu dificultate, în condițiile în care în adăpost sunt peste 1.500 de câini, iar zilnic sunt capturați alți câini de pe domeniul public. Lipsa de personal și volumul mare de muncă fac ca intervențiile să fie adesea întârziate.

Prin noul sistem, SSPM va prelua toate activitățile legate de gestionarea câinilor fără stăpân: capturare, transport, adăpostire, hrănire, tratamente veterinare, sterilizare, adopții și, acolo unde legea permite, eutanasiere. Intervențiile vor trebui realizate, în mod obișnuit, în cel mult 72 de ore de la sesizare.

Un aspect important este că acest serviciu nu generează venituri, ci doar cheltuieli, fiind finanțat din bugetul local. Tarifele pentru activitățile desfășurate vor fi stabilite și aprobate de Consiliul Local.

Primăria consideră că delegarea către SSPM este soluția optimă în acest moment, în condițiile în care societatea are mai multe resurse și capacitatea de a organiza mai eficient activitatea. De asemenea, se mizează pe o reacție mai rapidă în teren și pe o gestionare mai coerentă a fenomenului.

Dacă proiectul va fi aprobat, noul sistem ar putea marca o schimbare importantă în modul în care este tratată una dintre cele mai vechi probleme ale municipiului. Rămâne de văzut dacă această reorganizare va reuși, în timp, să reducă numărul câinilor fără stăpân din Bacău.

Proiectul poate fi consultat AICI.

1 comentariu

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.