Primăria Bacău caută trei administratori pentru Transport Public SA. Mandatul este de patru ani

0

Primăria Municipiului Bacău a declanșat procedura de selecție pentru ocuparea a trei posturi de membru în Consiliul de Administrație al societății Transport Public SA Bacău, companie intrată recent în proprietatea municipalității. Mandatele vor avea o durată de patru ani, iar termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este 18 septembrie 2026, ora 14:00.

Potrivit informațiilor publicate de primarul Lucian Viziteu, municipalitatea caută candidați cu experiență în conducerea unor companii sau regii autonome, capabili să contribuie la modernizarea și dezvoltarea operatorului de transport public.

„Transport Public SA trebuie să fie mai mult decât un operator de serviciu public care funcționează. Trebuie să fie o companie modernă, eficientă, orientată către cetățean și capabilă să se adapteze schimbărilor din următorii ani”, a transmis primarul municipiului Bacău.

Trei posturi în Consiliul de Administrație

Procedura vizează trei poziții de administrator. Una dintre acestea este destinată unui candidat cu profil de auditor, iar celelalte două sunt poziții cu profil general.

Pentru cele două posturi cu profil general, candidații trebuie să aibă studii superioare finalizate cu diplomă de licență, minimum șapte ani de experiență profesională în domenii precum științe inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al societății și cel puțin trei ani de experiență în conducerea unor societăți, întreprinderi publice sau private ori regii autonome.

Primarul Lucian Viziteu a precizat că municipalitatea urmărește atragerea unor persoane care au experiență practică în administrarea unor afaceri, a echipelor și a bugetelor și care pot demonstra rezultate profesionale.

„Avem nevoie de oameni care să privească societatea nu doar prin prisma problemelor de astăzi, ci și prin oportunitățile de mâine: digitalizare, eficiență energetică, investiții, utilizarea inteligentă a flotei, calitatea serviciului și dezvoltarea transportului public în Zona Metropolitană Bacău”, a mai transmis edilul.

Condiții speciale pentru postul de auditor

Pentru poziția de administrator cu profil de auditor sunt prevăzute criterii suplimentare. Candidatul trebuie să fie auditor financiar autorizat și înscris în registrul public electronic al autorității competente sau să demonstreze cel puțin trei ani de experiență în audit statutar, inclusiv prin participarea la misiuni de audit ori în cadrul comitetelor de audit ale unor societăți sau entități de interes public.

Și în acest caz sunt obligatorii studiile superioare, minimum șapte ani de experiență profesională și minimum trei ani de experiență în conducerea unor societăți sau regii autonome.

Ce competențe vor fi evaluate

În cadrul procedurii vor fi analizate, între altele, cunoștințele despre domeniul de activitate al Transport Public SA, înțelegerea pieței, gândirea strategică, competențele în finanțe și contabilitate, management de proiect, tehnologia informației, legislație și guvernanță corporativă.

Vor conta, de asemenea, capacitatea de luare a deciziilor, negocierea, analiza și sinteza, experiența locală și internațională, reputația profesională, integritatea, independența și abilitățile de comunicare.

În criteriile de evaluare sunt menționate și rezultatele economico-financiare obținute de întreprinderile în care candidații au avut mandate de administrator sau de director, precum și eventualele înscrieri în cazierul fiscal și judiciar.

Selecția va avea două etape

Procedura este organizată în baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și a HG nr. 639/2023.

Procesul va avea două etape principale. Prima presupune evaluarea preliminară a dosarelor depuse și constituirea listei lungi de candidați. Ulterior va fi realizată evaluarea finală a persoanelor selectate pe lista scurtă, inclusiv prin interviu.

Candidații trebuie să îndeplinească și condițiile legale privind incompatibilitățile, conflictele de interese, integritatea, capacitatea de exercițiu și aptitudinea medicală.

„Nu căutăm oameni care să ocupe un scaun într-un consiliu de administrație. Căutăm oameni care să ajute Bacăul să aibă un transport public mai bun”, a transmis Lucian Viziteu.

Dosarele de candidatură pot fi depuse până la 18 septembrie 2026, ora 14:00, conform anunțului de selecție publicat de Municipiul Bacău.

autobuze transport ublic bacau
autobuze transport ublic bacau

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.