Prevenirea violenței în familie este una dintre prioritățile polițiștilor băcăuani pentru anul 2024

0

Prevenirea violenței în familie este una dintre prioritățile polițiștilor băcăuani pentru anul 2024 și reprezintă una din temele de mare interes, poliţiştii monitorizând cazurile pentru cunoaşterea fenomenul în raza de competeță, înregistrează cazurile sesizate (indiferent de gravitatea lor) şi intervin când situaţia a impus-o, conform competenţelor.  

Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei. Astfel Poliția Română intervine pentru protejarea grupurilor vulnerabile și pentru sensibilizarea cetățenilor contribuind astfel la schimbarea mentalităţii care perpetuează comportamentul abuziv în familie.

Astfel, în data de 14 februarie a.c. polițiștii de prevenire au desfășurat o activitate de prevenire adresată elevilor/cursanților Școlii Sanitare Postliceale ”SANITY” Bacău pentru prevenirea violenței în familie.

Fie că vorbim de Ziua îndrăgostiților sau de Dragobete, nu trebuie să uităm faptul că violența domestică poate să se ascundă printre dovezi de iubire, fiind astfel mai greu de identificat.

Cei aproximativ 160 de participanți au primit informații cu privire la consecințe legale, psihologice și comportamentale care pot rezulta dintr-un comportament violent, dar și despre modalități de combatere a acestuia, noile modificări legislative și informații pertinente despre ordinul de protecție provizoriu, ordinul de protecție sau ce consecințe decurg din încălcarea acestuia.

De asemenea, polițiștii au prezentat funcțiile aplicației Bright Sky, dezvoltată și adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității).

Aplicația este disponibilă în App Store și Google Play Store și are diferite funcții, cele mai accesate fiind: căutarea celui mai apropiat serviciu de asistență, completarea chestionarului de evaluare a riscului, ghidul de siguranță online și căutarea de informații generale din meniul aplicației (cauzele și consecințele violenței domestice, ordinul de protecție). Funcția de jurnal a aplicației este de asemenea un instrument extrem de util pentru victime, pentru că le ajută să strângă dovezi necesare pentru documentarea abuzului.

Mesajul polițiștilor pentru participanți a fost ”Iubirea de astăzi nu șterge agresiunea de ieri…Cere ajutor!”

Polițiștii vă sfătuiesc ce să faceți dacă sunteți victima violenţei domestice!

  • Să vă faceți un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care puteți discuta despre abuz, care vă pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care vă pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le puteți da spre păstrare documentele importante, bani etc, numerele de telefon la care puteți apela la nevoie, lista cu obiectele de care aveți nevoie în cazul în care trebuie să plecați!
  • Să vă prezentați la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale!
  • Să vă prezentați imediat la Poliţie pentru a depune plângere!
  • Să vă adresați Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor!
  • Să nu vă retrageți plângerea!
  • Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care vă apăra de agresor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.