Guvernul Romaniei a decis ieri compensarea cu 50 de bani pentru fiecare litru de carburant. Masura se va aplica la pompa, iar reducerea va fi trecuta pe bonul fiscal. Jumatate din aceasta suma va veni de la buget. Compensarea este valabila timp de 3 luni de zile.
Presedintele PNL Bacau, Mircea Fechet, spune ca aceasta masura va „proteja cetatenii, firmele si economia de creșterea prețurilor la combustibili, dar și de efectul inflaționist” :
„Guvernul Ciucă a găsit soluțiile cele mai bune în acest moment și le va implementa. Prețul de la pompă va fi compensat cu 50 de bani, sumă care se va regăsi pe bonul fiscal al achiziției. Măsura se va aplica pe o perioadă de 3 luni, după care se va analiza dacă este necesară continuarea și în ce condiții. Valoarea totală a pachetului este de 2 miliarde lei, jumătate din fonduri fiind de la bugetul de stat.
Prin aceste măsuri, Guvernul protejează cetățenii, firmele și economia de creșterea prețurilor la combustibili, dar și de efectul inflaționist al acestor majorări din ultima perioadă.” a precizat Mircea Fechet, presedinte PNL Bacau