Miercuri, 24 februarie, la CJ Bacau a avut loc o conferinta de presa in care presedintele Valentin Ivancea a prezentat opiniei publice trei proiecte care tin de plata mai usoara a taxelor si impozitelor, reabilitarea Palatului Administrativ si o schema de ajutor pentru oamenii de afaceri din judetul Bacau.
Ivancea le va propune, vineri, consilierilor judeteni sa voteze un acord de cooperare intre CJ Bacau – UAT-urile din judet si Posta Romana pentru cresterea colectarii taxelor si impozitelor dar si pentru debirocratizarea primariilor:
„Cred ca o asemenea initiativa va duce la o crestere a colectarii taxelor si impozitelor. Va crea si un acces mult mai facil la plata taxelor si impozitelor ceea ce va fi si in beneficiul cetateanului si a UAT-urilor din judetul Bacau. Este un protocol de colaborare, se mai aplica si in alte UAt-uri – Primaria Bacau ( initiatorul a fost Dorin Chirilescu). Vreau sa fie un instrument atat pentru primarii cat si pentru CJ, pentru o avea o situatie mai usor de administrat. ” a precizat Ivancea
A doua initiativa prezentata de Ivancea este cea legata de mediul antreprenorial din judetul Bacau. Ivancea propune un acord cadru, de ajutor minimis, pentru a reduce taxele si impozitele firmelor din judet:
„Am venit cu o solutie, care sa poate fi aplicata in orice UAT din judet, bineinteles respectand autonomia locala. Am avut intalniri cu oameni de afaceri, am cules multe idei, mai ales din zona platformei Onesti. In principiu, sunt cateva criterii, pe care firmele trebuie sa le respecte pentru a avea acces la aceste reduceri.” a spus Ivancea
Principalele obiective ale acestei scheme de ajutor sunt : sustinerea dezvoltarii sectorului de firme mici si mijlocii, crearea de noi locuri de munca, cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, stimularea dezvoltarii agentilor economici si realizarea de beneficii fiscale la bugetul local pentru perioade lungi de timp.
Ivancea a spus ca s-a facut si un studiu de impact iar pentru UAT-ul exemplificat „reducerea acordata este recuperata din primul an numai din taxa de autorizatie de construire.”
UAT-urile nu sunt obligate sa-l aplice insa daca vor dori sa vina in sprijinul oamenilor de afaceri vor avea la indemana aceasta schema de ajutor si va fi mult mai usor de aplicat.
Al treilea proiect prezentat de Valentin Ivancea este reabilitarea unui imobil de patrimoniu : trecerea din domeniul public al statului in domeniul public al judetului al Palatului Administrativ.
„Au existat nenumarate incercari, soldate fara nici un rezultat, si cred ca de data aceasta – daca consilierii judeteni vor vota in demararea acestei proceduri – vom putea vorbi de reabilitarea acestei cladiri in adevaratul sens al cuvantului. Am respectat intocmai hotararea CCR si am rectificat tot ce se putea rectifica, respectand toti termenii.” a precizat presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea