Proiectul demonstrativ de incluziune socială se va derula timp de 3 ani, în 50 de comunități din județul Bacău. Ținta proiectului sunt aproximativ 54.000 de copii și familiile acestora. Valoarea totală a proiectului se ridică la 5,3 milioane euro. Finanțatorii acestuia sunt Norway Grants (3,3 milioane euro), respectiv UNICEF (2 milioane euro). La festivitatea de lansare a programului au participat primul-ministru Victor Ponta, ambasadorul Norvegiei la București, Tove Bruvik Westberg, precum și Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.
Din delegația premierului au mai făcut parte vicepremierul Liviu Dragnea, dar și Rovana Plumb, ministrul Muncii. Oficialii au fost întâmpinați de șeful Consiliului Județean (CJ) Bacău, Dragoș Benea, și prefectul Dorian Pocovnicu. Benea a luat primul cuvântul, președintele CJ afirmând că protecția copilului este o prioritate pentru administrația sa și că în județul Bacău autoritățile sunt preocupate de soarta copiilor proveniți din familii cu dificultăți.
Șeful CJ a evocat programul „Ghiozdanul școlarului”, finanțat de instituția administrativă băcăuană, dar și programul guvernamental „Microbuze pentru elevi”. „Bacăul va beneficia de microbuze cât n-a beneficiat în 20 de ani”, a anunțat Benea. La finalul intervenției sale, șeful CJ a oferit un cadou simbolic ambasadorului Norvegiei și reprezentantului UNICEF în România, constând în două ii tradiționale românești.
50 de comunități, vizate de proiect
Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, a dezvăluit că alegerea județului Bacău pentru implementarea proiectului pilot nu este întâmplătoare. Blanchet a recunoscut că Bacăul se confruntă cu probleme de incluziune socială și că la finalul celor 3 ani de derulare a proiectului peste 50.000 de copii vor avea o viață mai bună. „UNICEF va dezvolta și va implementa un model inovator de servicii în domeniile protecției sociale, educației și sănătății în aproximativ 50 de comunități din județul Bacău. Ne așteptăm ca aceste servicii integrate să îmbunătățească viața a aproximativ 54.000 de copii și a familiilor lor prin facilitarea accesului la școală, îngrijiri medicale, ajutoare sociale în numerar și măsuri de protecția copilului”, a spus reprezentantul UNICEF.
Ambasadorul Norvegiei la București a pledat pentru investițiile în proiecte de incluziune socială, afirmând că 40 la sută din populația României prezintă risc de sărăcie. Tove Westberg a dezvăluit că ținta proiectului cofinanțat de Norway Grants sunt și copiii de etnie romă. „Incluziunea romilor este și o acțiune înțeleaptă din punct de vedere economic. Mă bucur că Norvegia poate sprijini acest important proiect-pilot. Necesitatea acestui proiect vorbește de la sine. Diverse studii arată că aproximativ 40 la sută din populația României prezintă risc de sărăcie, cei mai afectați fiind copiii (49 la sută). În mod special populația de etnie romă este în dificultate”, a declarat ambasadorul Westberg.
Alocația de hrană, dublată pentru 60.000 de copii instituționalizați
Primul-ministru a susținut că societatea românească nu poate fi guvernată de „legea junglei” și că cei mai slabi trebuie ajutați, nu marginalizați. Ponta a afirmat că Guvernul va majora, de săptămâna viitoare, alocațiile pentru 500.000 de copii, și va dubla, de la 8 la 16 lei, alocația de hrană pentru 60.000 de copii instituționalizați.
„Miercuri vom avea o ședință de guvern și vom crește alocațiile pentru 500.000 de copii proveniți din familii cu venituri reduse. Aproape 60.000 de copii aflați în sistemul de asistență socială vor avea o alocație de hrană dublată, de la umilitoarea sumă de 8 lei/zi, la 16 lei/zi. 16 lei nu este de ajuns pentru hrana zilnică a unui copil și sper ca pe viitor să creștem această sumă”, a declarat Ponta.
În ce constă proiectul
Proiectul de 5,3 milioane euro se va derula în 50 de comunități rurale și urbane din județ, beneficiarii fiind 54.000 de copii, respectiv 5400 de copii cu risc sever de excluziune socială. La nivelul școlilor și grădinițelor din comunități vor fi inițiate activități vizând menținerea copiiilor vulnerabili în procesul de educație și asimilarea în procesul educațional a copiilor, indiferent de etnie sau dizabilitate. Autoritățile statului, precum și finanțatorii proiectului demonstrativ se așteaptă ca în următorii 3 ani programul să fie extins și în alte județe din țară.
„Acest proiect este primul test de servicii integrate la nivel comunitar. Să demonstrăm eficiența și sustenabilitatea lui, ca să-l putem replica la nivel național. Mai ales că guvernarea noastră a reînființat Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului, desființată de guvernarea Băsescu – Boc”, a spus ministrul Muncii, Rovana Plumb.