Premiera medicală la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși: prima biopsie renală ghidată imagistic, realizată cu succes

0

In cadrul Spitalului „Prof. Eduard Apetrei” Buhuși, echipa medicală formată din Dr. Dinu Teodor, medic specialist Urologie, și Dr. Bejan Ștefania, medic specialist Radiologie intervențională, a realizat prima biopsie renală percutanată ghidată imagistic.

“În cadrul activității clinice curente, a fost efectuată recent prima biopsie renală percutanată ghidată imagistic, o procedură minim invazivă, cu rol esențial în diagnosticul histopatologic al formațiunilor renale suspecte.

Intervenția a fost indicată la un pacient în vârstă, cu multiple comorbidități, având o tumoră renală stângă de mari dimensiuni, în context de boală metastatică documentată imagistic. În astfel de cazuri, confirmarea histologică este indispensabilă pentru inițierea unui tratament sistemic adecvat, în absența unei indicații chirurgicale imediate.

Această procedură contribuie la modernizarea abordului diagnostic în patologia renală oncologică și aliniază instituția noastră la protocoalele actuale recomandate de ghidurile internaționale de practică urologică și oncologică.” au transmis reprezentantii Spitalului Buhusi


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.