Prefectura anunta deschiderea Spitalului Municipal pentru pacientii cu COVID19

0

Prefectura Bacau a anuntat, marti, ca urmeaza sa deschida etajele 4 si 5 ale Spitalului Municipal pentru a trata pacientii pozitivi la COVID19. Pana miercuri, personalul medical de la SJU Bacau va prelua aparatura iar in paralel se vor face pasii necesari pentru deschiderea spitalului.

”Situaţia nu mai suportă nicio amânare, aşa că am luat decizia de a impulsiona lucrurile. Nu mai este timp de orgolii şi declaraţii! Mâine dimineaţă, o comisie va recepţiona lucrările executate la etajele patru şi cinci, iar asocierea Consiliul Local – Consiliul Judeţean şi DSP va parafa decizia de a trece această amenajare către Consiliul Judeţean, respectiv, către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Tot în cursul zilei de miercuri, se va face o dezinfecţie, iar personalul medical de la Spitalul Judeţean va începe preluarea aparaturii şi verificarea acesteia şi se va realiza un inventar al tuturor eventualelor nereguli. În paralel, cele două entităţi, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Bacău, vor face demersurile necesare pentru a se întruni în şedinţe extraordinare şi a aproba documentele necesare preluării şi funcţionării etajelor 4 şi 5. Practic, mergem în paralel cu mai mulţi paşi, astfel încât spitalul municipal, cu cele două etaje ale sale, să devină funcţional de îndată”, a explicat Liviu Miroşeanu, prefectul judeţului Bacău.

Judetul Bacau s-a aflat marti pe locul 4 pe tara, dupa numarul de cazuri noi de COVID19. Totodata, Comitetul pentru Situatii de Urgenta a decis ca purtarea mastii sa fie obligatorie in spatiile aglomerate.

Judeţul Bacău numără de la debutul pandemiei 1.566 bolnavi de coronavirus,cu 63 de cazuri raportate marţi.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.