Prefectul Lucian Bogdanel a contestat in instanta hotararea de CL, privind aprobarea retelei scolare in Municipiul Bacau: „Hotărârea este suspendată de drept. Școala Nicu Enea rămâne cu personalitate juridică”

0

Luni, prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel, impreuna cu Inspectorul Scolar General, Anca Egarmin, au prezentat opiniei publice, intr-o conferinta de presa, situatia actuala a retelei scolare si modul in care Primaria si Consiliul Local Bacau aproba unele proiecte de hotarare. Mai mult, prefectul Bogdanel a anuntat ca a contestat hotararea CL nr. 518/12 decembrie 2022, privind aprobarea retelei scolare din Mun. Bacau.

Avand in vedere ca Prefectura a atacat in instanta aceasta hotarare, proiectul este anulat, pana la o decizie finala a judecatorilor. Cu alte cuvinte, Scoala Nicu Enea ramane cu personalitate juridica, asa cum a cerut prin aviz ISJ in luna septembrie:

Am contestat în instanță hotărârea Consiliului Local nr. 518 din 12 decembrie 2022, privind aprobarea rețelei școlare din municipiul Bacău. Hotărârea este suspendată de drept. Școala Nicu Enea rămâne cu personalitate juridică așa cum a cerut, prin avizul conform dat în septembrie, Inspectoratul Școlar Județean. Hotărârea adoptată de Consiliul Local este nu doar nelegală, ci și inaplicabilă – o aberație administrativă în toată puterea cuvântului. Proiectul de hotărâre, avizele și documentația aferentă se refereau – în integralitatea lor – la anul școlar 2022/23, în vreme ce hotărârea care a ieșit din Consiliul Local vizează cu totul alt an școlar, respectiv 2023/24.

Printr-un amendament stupid enunțat de primarul Viziteu care, pentru a îndrepta o presupusă „eroare materială” – de altfel inexistentă în proiectul de hotărâre – a propus spre aprobare rețeaua școală a anului 2023/24, în condițiile în care atât avizul conform dat de IȘJ pe 5 septembrie 2022, cât și actele preparatorii care au stat la baza proiectului și pe care consilierii locali le-au avut la mapă vorbesc despre rețeaua școlară pe anul în curs, respectiv 2022/23. Nicidecum de rețeaua 2023/24.Practic, între proiectul de hotărâre pus în dezbatere și hotărârea în forma amendată de primar, NU EXISTĂ NICIO LEGĂTURĂ.

Țin să subliniez, pentru corecta informare a opiniei publice și pentru a înlătura orice urmă de echivoc, că în avizul conform dat de IȘJ Bacău școala Nicu Enea figurează cu personalitate juridică (la poziția 53 din tabel). Deci Inspectoratul Școlar a cerut menținerea personalității juridice a școlii, nicidecum arondarea ei la altă unitate educațională.” a transmis prefectul Lucian Bogdanel

Prefectul a mai precizat ca alesii locali au fost indusi in eroare de amendamentul propus de primar:

Aleșii locali au fost induși în eroare de amendamentul propus de primar, au votat in corpore amendamentul (21 voturi „pentru”) și, în bulibășeala creată în ședința CL, s-a ajuns la o hotărâre care nu are nicio legătură cu proiectul transmis, în prealabil, consilierilor. Concluziile sunt dezarmante: inițiatorul proiectelor de hotărâre nu citeşte proiectele de hotărâre pe care le propune spre dezbatere în CL. Nici primarul, nici viceprimarii și nici aleșii nu au lecturat, cu atenție, proiectul de rețea școlară – ar fi văzut, singuri, că între proiect și propunerea de amendament formulată de edil nu e nici cea mai mică legătură. „Eminentul” matematician Viziteu a mai dat odată cu bâta în baltă, cam ca la bugetul pe 2021, când a suferit o înfrângere lamentabilă în instanță, privând Bacăul de buget aproape jumătate de an.

În calitate de prefect al județului Bacău mă voi implica personal în „pilotarea” subiectului rețelei școlare a municipiului Bacău – rețeaua trebuie să fie expresia unei dezbateri publice transparente, a unei consultări oneste și reale a factorilor implicați, nu „victima” unei corespondențe birocratice care, așa cum am văzut la ședința din 12 decembrie, sfârșește ca la telefonul fără fir. Avem o responsabilitate majoră față de elevii, cadrele didactice și părinții acestui oraș, iar rețeaua școlară trebuie să reflecte – întocmai – această responsabilitate!” a mai spus Bogdanel

retea-bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.