In sedinta de joi, 23 iunie, prefectul judetului Bacau, Lucian Bogdanel, a propus mai multe masuri complementare Planurilor de combatere a secetei şi caniculei, deja aprobate la sfârşitul săptămânii trecute. Măsurile au în vedere ultimele atenționări primite de la conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în contextul videoconferinței organizate miercuri dimineața.
1. UAT-urile vor disemina către populație măsurile specifice pentru combaterea efectelor cauzate de creșterile de temperatură, transmise de către Direcția de Sănătate Publică Bacău, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău.
2. UAT-urile vor identifica persoanele vulnerabile de pe raza localităților cu ajutorul personalului de specialitate, ONG-urilor și voluntarilor & vor lua măsuri de sprijinire a acestora pentru prevenirea riscurilor care pot apărea pe timpul perioadelor cu temperaturi ridicate.
3. UAT-urile care dispun de mijloace tehnice pentru acordarea de prim ajutor calificat, transport de apă și intrevenție la incendii vor asigura menținerea în stare de operativitate a acestora și vor interveni, în funcție de evoluția situației operative, pentru limitarea efectelor caniculei asupra populației.
4. Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor evalua situația operativă la nivelul localităților și vor acționa pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute în Planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative ale fenomenului de caniculă pe teritoriul județului Bacău nr. 323922/14.06.2022 și Planul de măsuri pentru diminuarea potențialelor efecte negative ale fenomenului de secetă pe teritoriul județului Bacău nr. 323923/14.06.2022.
5. UAT-urile vor amenaja puncte medicale de prim ajutor și de adăpostire a populației, semnalizate coresunzător, astfel încât să fie identificate cu ușurință de către populație, dotate cu aer condiționat și apă potabilă care să fie distribuită gratuit către populație.
6. În sprijinul autorităților locale, construcțiile modulare distribuite de Instituția Prefectului – județul Bacău la nivelul U.A.T. – urilor și care ulterior au devenit disponibile pot fi amplasate în locuri cu aglomerări de persoane, dotate și folosite ca puncte de prim ajutor.
7. UAT-urile vor identifica zonele neamenajate frecventate de cetățeni pentru scăldat, vor afișa la vedere panouri de avertizare care să conțină mesajul: „SCĂLDATUL INTERZIS” și vor monitoriza zonele pentru evitarea accidentelor.