Poliţia Română aniversează, la data de 25 martie a.c., 194 de ani de atestare documentară.
Alegerea datei de 25 martie este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.
Pentru a marca acest eveniment, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a organizat o serie de manifestări publice.
Astfel, la data de 25 martie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și-a deschis porțile pentru cei mai mici cetățeni ai județului Bacău.
În curtea inspectoratului au fost amenajate standuri expoziționale cu tehnică folosită în activitatea de poliție: laboratorul mobil folosit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Bacău pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracțiunilor, echipamente aflate în dotarea luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și autospeciale folosite de polițiștii rutieri.
Cei care au fost prezenți astăzi la manifestarea ZIUA PORȚILOR DESCHISE
au pătruns în tainele activităților criminalistice în urma vizitei la Serviciul Criminalistic, au vizitat expoziția de arme și dispeceratul 112 și au făcut cunoștință cu șeful IPJ Bacău.
O manifestare similară a fost organizată și la sediul Poliției Stațiunii Târgu Ocna. Elevii au participat la un concurs pe teme de siguranță rutieră și au primit diplome si premii. La finalul vizitei 14 copii au botezat cu numele lor câte un pomișor, plantat recent în parcul din fața unității de poliție și au pormis că vor avea grijă de el.
La sediul IPJ Bacău, momentul aniversar a fost marcat printr-o ședință festivă, în cadrul căreia au fost premiați câștigătorii competițiilor sportive organizate sub genericul “CUPA BUNEI VESTIRI”.