Ponta: Intenţionez să modific programul “Laptele şi cornul”, partea bună a acestuia s-a epuizat

0

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi, 19 martie, că intenţionează să iniţieze modificarea programului “Laptele şi cornul”, motivând că “partea bună a acestuia s-a epuizat”.

Ponta - marire taxe, primarii ofsaid“Vreau aceiaşi bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu, la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie, şi vin la şcoală şi este bine pentru părinţi – vorbesc de cei din familii modeste -, unde programul îşi atinge scopul şi sunt foarte mulţi copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nici nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba. Un program mai ţintit pentru cei care au nevoie de ajutor, cum este cel de after-school. Sunt părinţi care îşi iau copiii acasă şi sunt părinţi care stau la serviciu până târziu şi nu au ce să facă cu copilul, or, exact aceiaşi bani putem să-i folosim mult mai bine”, a declarat Ponta, înainte de şedinţa USL.

El a explicat că sunt zece ani de când funcţionează acest program şi că intenţionează modificarea acestuia deoarece “partea lui bună s-a epuizat şi acum multe zone aruncă banii degeaba”.

“O să facem o evaluare, pentru că orice asemenea program poate fi făcut începând cu anul şcolar care începe în toamnă”, a completat Ponta.

Sursa: Financiarul.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.