Ponta: Există primării care în fiecare toamnă cer de la Guvern bani pentru asigurarea încălzirii

0

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că există primării care în fiecare toamnă cer de la Guvern bani pentru asigurarea încălzirii.

Potrivit premierului, acest lucru nu poate fi garantat în condiţiile în care nu au fost mărite taxele şi există mai multe domenii care necesită finanţare.

„În fiecare an, vine toamna, vine iarna, sunt câteva primării care au problema cu încălzirea. Dă Guvernul bani. Dăm dacă avem. Dacă nu avem, nu dăm. Că până la urmă, nu am mărit nicio taxă. Ţipă toţi că mărim taxe, dar nu am mărit nicio taxă. Nu mărim taxe, banii sunt aceiaşi. Şi o să vă rog – sigur, facem tot ce putem pentru primăriile respective- dar şi ideea că în fiecare toamnă primarul plânge la Guvern şi se rezolvă, dă Guvernul bani….Nu prea avem de unde, că trebuie bani şi la poliţie, şi la diguri, şi la armată, şi la justiţie şi peste tot. E uşor să plângi în octombrie la Guvern. Vreau să vă rog să facem totuşi o situaţie şi mai ales să facem o situaţie în câţi ani se rezolvă problema, că dacă de acum încă o sută de ani primarul în octombrie plânge la Guvern nu cred că suntem în direcţia bună”, a spus premierul, luni, la Palatul Victoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.