Pompierii bacauani au intervenit la 71 de solicitari, doar in acest weekend

0

În intervalul 16-19 februarie a.c., pompierii băcăuani au răspuns unui număr de 71 solicitări primite pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 48 astfel de cazuri. De asemenea, în perioada menționată, salvatorii au interveni pentru lichidarea a zece incendii, în patru misiuni pentru asistența persoanelor și au gestionat alte nouă intervenții în sprijinul comunităților.

Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă din comuna Agăș


În cursul serii de sâmbătă, 17 februarie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Agăș, sat Agăș, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.

Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, încadrate cu 11 pompieri militari.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără, la nivelul acoperișului casei de locuit și a unei anexe, pe o suprafață de aproximativ 140 mp, fiind lichidat în limitele găsite.

Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul/burlanul de fum defect sau necurățat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.