Sâmbătă, 13 mai 2023, în jurul orei 19:30, un angajat al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava din zona Broșteni, județul Suceava, a anunțat că apa râului Bistrița avea o culoare cărămizie. Imediat, SGA Suceava a trimis în zona indicată o comisie pentru a investiga fenomenul, pentru a recolta probe în vederea stabilirii cauzelor și pentru a stabili măsurile necesare în aceste condiții. De asemenea, la fața locului au ajuns comisari de la Garda de Mediu Suceava.
S-a constatat că sursa de poluare este fosta platoformă minieră Isipoaia, din incinta căreia se scurg ape de mină culoare cărămizie, încărcate cu materie în suspensie, cu un debit de circa 30 litri/secundă.
SGA Suceava a recoltat probe de apă din mai multe secțiuni, începând cu gura de evacuare a platformei miniere și până la 5 kilometri aval, la limita cu județul Neamț:
„In urma efectuării buletinelor de analiză, se constată faptul ca apele din mină evacuate din galeria Isipoaia sunt puternic impurificate în special cu metale, constatându-se depășiri mari la indicatori față de limitele prevăzute în HG 352/2005. Concentrațiile mari de metale determinate în apele de mină, cât și debitul mare al evacuării au condus la poluarea râului Bistrița, calitatea apei râului degradându-se de la clasa a III-a de calitate în amonte, la clasa a V-a de calitate în aval de confluența de apele de mină. Calitatea apei râului Bistrița se menține în clasa a V-a și la 1,5 Km în aval de sursa de poluare, clasă dată de indicatorul fier. La aproximativ 5 Km aval de sursa de poluare, calitatea râului Bistrița se îmbunătățește, din buletinul de analize rezultând că acesta are clasa a IV-a de calitate, deoarece concentrațiile de metale analizate au scăzut.” a transmis ABA Siret