În această dimineaţă, poliţiştii din Bucureşti efectuează 75 de percheziţii, în municipiul Bucureşti şi 8 judeţe, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani./ Vor fi puse în executare 58 de mandate de aducere.
La data de 28 aprilie 2015, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au descins la 75 de adrese din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Timiş, Călăraşi, Buzău, Teleorman, Bacău, Prahova şi Ialomiţa.
La activităţi participă poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Timiş, Călăraşi, Buzău, Teleorman şi Bacău. Din cercetări a reieşit că cei în cauză, prin intermediul unor societăţi fantomă, ar fi înregistrat operaţiuni fictive, în scopul deducerii ilicite de T.V.A..
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 3.000.000 de euro, iar suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 10 milioane de euro. Vor fi puse în aplicare 58 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii.