Politistii locali au sanctionat 29 de soferi, dupa ce au parcat ilegal pe locurile destinate persoanelor cu handicap

0

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă trecere au desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute o acțiune care a vizat modul de respectare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

„Au fost verificate în acest sens locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități din zona centrală a orașului și a hipermarket-urilor din zona străzilor Nicu Enea, Milcov și Ștefan cel Mare, fiind aplicate un număr de 29 sancțiuni contravenționale, dintre care 16 avertismente, în valoare totală de 5.540 lei.Având în vedere perioada aglomerată prilejuită de apropierea sărbătorilor de iarnă, Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă conducătorilor auto care nu dețin card parcare pentru persoană cu handicap să evite parcarea pe locurile special destinate persoanelor cu dizabiliăți deoarece pot fi sancțonați cu amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 lei.” se arata intr-un comunicat transmis de Politia Locala Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.