Politistii, jandarmii si pompierii sunt prezenti la „Bursa locurilor de munca” din Bacau | Ce trebuie sa faca cei ce-si doresc o cariera in MAI

0

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean și ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău sunt prezenți la “Bursa locurilor de muncă” organizată de AJOFM Bacău, ce se desfășoară la Muzeul de Istorie “Iulian Antonescu” (vizavi de biserica Precista), din municipiul Bacău.

Jandarmii băcăuani sunt prezenți în mijlocul celor care doresc să urmeze o carieră în Jandarmeria Română și le împartășesc din tainele și bucuria carierei pe care au ales-o și, nu în cele din urmă, pentru a le răspunde la toate întrebările legate de modul în care pot deveni jandarmi, de a-i ghida în a face alegerea potrivită, cu pasiune și dăruire. Reamintim celor care doresc să urmeze o carieră militară că pot depune cererea de înscriere până pe data de 05 noiembrie 2023, iar dosarul de candidat cu documentele solicitate se poate depune la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău sau a Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, până pe data de 24.11.2023. Relaţii suplimentare privind condiţiile de înscriere la examenul de admitere se pot obţine accesând site-urile celor două unități, www.jandarmeriabacau.ro și www.grupareajandarmibacau.ro” au transmis jandarmii bacauani

Pentru cei care își doresc să îmbrace uniforma de polițist sau pentru cei care acum vor să descopere această profesie, polițiștii I.P.J Bacău au participat si ei ,astăzi, 27 octombrie a.c., la Complexul Muzeal de Istorie “ Iulian Antonescu” din mun.Bacău la activități de informare și promovare a acestei meserii.

Reamintim faptul că, în perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău primește cereri de înscriere pentru trei dintre unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne. Anunțul de recrutare, cu toate detaliile necesare înscrierii, modelele documentelor și detaliile aferente celorlalte etape de desfășurare a concursurilor, pot fi accesate gratuit pe adresa de internet a I.P.J. Bacău,fiind disponibile la link-ul: https://bc.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-in-institutiile-de-invatamant/anunt-recrutare-candidati-pentru-admiterea-in-institutiile-de-invatamant-postliceal-care-pregatesc-personal-pentru-nevoile-m-a-i-sesiunea-octombrie-2023-februarie-2024


De asemenea, angajatii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău participă, alături de celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, la evenimentul “Bursa locurilor de Muncă” organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. În cadrul evenimentului, pompierii băcăuani prezintă oferta educațională a Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu Boldești”.

Reamintim tuturor celor care doresc să urmeze o carieră în arma nobilă a pompierilor că au timp până pe data de 5 noiembrie să depună cererea de înscriere la adresa resurseumane@isubacau.ro, exclusiv în format electronic, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Ne-am aflat cu toții la un moment dat în viață la început de drum și știm cu toții cât de dificil este să faci o alegere, mai ales în ceea ce privește cariera. Tocmai de aceea, rolul nostru este de a le oferi tinerilor aflați la început de drum sprijin și îndrumare. Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, mun. Bacău, str. Milcov, nr. 49 sau la următoarele numere de telefon: 0234550000 /0752110012.” au transmis pompierii


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.