Poliţiştii IPJ Bacău au prezentat elevilor materiale preventive având ca temă infracţionalitatea în mediul online şi prevenirea traficului şi consumului de droguri

    0

    La data de 30 octombrie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeţean Bacău – Poliția Tg Ocna, Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii și Ordine Publică au participat la o activitate preventivă în cadrul programului județean de prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor.

    Activitatea a avut drept scop prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor și s-a adresat elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național ”Costache Negri” dinTârgu- Ocna. Alături de polițiști au participat și reprezentanţi ai Centrului Educativ Tg. Ocna, cadre şi deţinuţi, dar și ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău.

    Poliţiştii IPJ Bacău au prezentat elevilor materiale preventive având ca temă infracţionalitatea în mediul online şi prevenirea traficului şi consumului de droguri corelate cu fenomenul traficului de fiinţe umane. Au fost prezentate materiale video, au fost discuţii interactive, dar cel mai mare accent s-a pus pe prevenirea victimizării minorilor.

    Reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău au pus accent pe aspecte precum dependența (fizică și psihică), implicațiile sociale ale consumului, dar și pe consecințele consumului de substanțe interzise.

    Reprezentanţii Centrului Educativ Tg. Ocna au fost însoțiți de doi tineri care și-au spus poveștile, începutul consumului de droguri, dar și consecințele unui astfel de comportament.

    Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

    Lasa un comentariu

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.