Politistii bacauani s-au intalnit cu elevii din judet, in cadrul proiectului “Saptamana Scoala Altfel”

0

Saptamana aceasta politistii bacauani s-au intalnit cu elevii din judet in cadrul proiectului “Saptamana Scoala Altfel”. Copiilor le-au fost transmise recomandari si informatii pentru siguranta lor.

In cursul aceste saptamani, prescolarii, elevii de gimnaziu sau de liceu, din judetul Bacau, s-au intalnit cu politistii si au discutat despre siguranta personala, in functie de specificul varstei lor, in cadrul proiectului “Saptamana Scoala Altfel”.

In acest context, avand in vedere Programul de prevenire a delincventei juvenile si victimizarii minorilor 2018 aflat in derulare la I.P.J. Bacau, politistii de prevenire, de ordine publica, de proximitate si rutieri au desfasurat activitati de prevenire, informare si responsabilizare a elevilor, parintilor si cadrelor didactice, urmarindu-se asigurarea vizibilitatii politistului in mediul scolar si diminuarea factorilor de risc infractional si victimal.

Inca de la inceputul anului politistii bacauani au fost asaltati de profesori in legatura cu organizarea unor activitati in unitatile de invatamant in cadrul Programului “Saptamana Scoala Altfel”. Astfel, in baza programarilor efectuate, au fost organizate activitati in tot judetul Bacau, atat in mediul urban, cat si rural, in cadrul carora peste 1200 de elevi de toate varstele au relationat direct cu politistii, in cadrul unor actiuni preventive, concursuri, prezentari si marsuri.

Spre exemplu, marti, politistii de prevenire au ales sa se intalneasca cu prescolarii de la Gradinita George Bacovia din Bacau, unde cei mai mici au invatat ca atunci cand vor sa ajunga la gradinita, la bunici, la teatru sau in parc, trebuie sa circule cu mare atentie, respectand regulile de circulatie; astfel de activitati, derulate si de catre alte subunitati de politie in randul celor mici, au avut drept scop dezvoltarea unor deprinderi de comportament civilizat pe strada, intelegerea necesitatii respectarii semnelor de circulatie, intelegerea rolului politistului in dirijarea circulatiei si respectarea traseelor de acces si deplasare pe trotuare.

Miercuri a fost o zi destinata elevilor onesteni de la scolile gimnaziale “Sfantul Voievod Stefan cel Mare” si “Ghita Mocanu”. Elevii au discutat cu politistii despre bulliyng si violenta din scoli, stabilind impreuna ca pentru a fi integrati si acceptati in colectiv, acestia trebuie sa aibe un comportament prosocial, care exclude violenta si ca sanctionarea unor astfel de comportamente ii poate invata ca violenta nu poate fi acceptata in stabilirea unor relatii interumane eficiente.

Joi, la Liceul Tehnic “Anghel Saligny” din Bacau, politistii au apelat la una dintre cele mai reusite activitati extracuriculare din randul liceenilor – debate-ul. Impartiti in doua tabere, coordonati de profesori si politisti, elevii au adus argumente pro si contra pentru violenta si au identificat “mesajele ascunse” din mass-media ce denota sau imping la violenta.

Cu certitudine nu putem evita comiterea unor acte de violenta in scoala. Putem insa sa prevenim manifestarea unora dintre ele acordand atentie nu numai performantelor academice ale elevilor, ci desfasurand activitati de dezvoltare sociala si emotionala. Asa au procedat politistii de la Postul de Politie Sarata, care au organizat impreuna cu elevii un mars prin localitate, atragand in acest fel atentia opiniei publice cu privire la problematica violentei in randul tinerilor.

Zilnic in aceasta saptamana, politistii bacauani, de la I.P.J. Bacau sau subuitati, sectii si posturi de politie, au fost prezenti in unitatile de invatamant cu activitati organizate, care au avut ca principal scop imbunatatirea abilitatilor decizionale ale tinerilor, cu privire la adoptarea unor tipuri de comportament ce stau la baza formarii personale si promovarea valorilor sociale.

Comunicat IPJ Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.