Polițiștii băcăuani, „recoltă” bogată de Crăciun: 532 de sancțiuni în cuantum de peste 85.000 lei

0

Poliţiştii din cadrul IPJ Bacău au intervenit la sesizările cu privire la comiterea unor fapte antisociale şi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor ce pot afecta liniştea cetăţenilor.

În perioada 25-28 decembrie, poliţiştii au constatat 29 de infracţiuni, dintre care 13 de natură judiciară, 10 la regimul circulaţiei rutiere, una conform Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive şi 5 alte genuri.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 532 de sancţiuni, în valoare totală de 85 090 de lei. Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 78 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 416  sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 98 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

Totodată, poliţiştii au retras 8 certificate de înmatriculare şi au reţinut 33 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În acestă perioadă polițiștii au depistat 9 persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, 2 dintre acestea fiind reţinute şi 2 arestate.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.