Politistii bacauani, prezenti la deschiderea noului an scolar


Peste 200 de poliţişti au acţionat suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din judeţul Bacău, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost astăzi, 05 septembrie a.c. în mijlocul elevilor, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru poliţişti. Pe întreg parcursul anului şcolar 2022-2023, poliţiştii vor desfăşura activităţi specifice care să conducă la îmbunătăţirea şi menţinerea climatului de siguranţă în şcoli şi în zonele adiacente unităţilor de învăţâmânt.

             Fiecare unitate de învățământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare pedestre și auto ale poliţiştilor. Aceştia vor lua măsuri de siguranţă prin acțiuni educative, verificarea modului de supraveghere și pază a unităților școlare în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 și acordarea sprijinului de specialitate, precum și activități pentru menținerea ordinii publice, intervenția în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităților școlare și combaterea absenteismului școlar.

Comenteaza prin Facebook
Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti Bacau.NET si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.