Politistii bacauani au desfasurat activitati de educatie rutiera pentru siguranta elevilor


Polițiștii de prevenire, împreună cu cei rutieri au desfășurat în această săptămână lecții de educație rutieră pentru elevi, în contextul proiectului ROADPOL Safety Days, ce are ca scop informarea și prevenirea cu privire la riscurile existente, a  tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier. Astfel, polițiștii au discutat cu elevii mai multor școli – Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Bacău, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău, Școala Gimnazială „Mihail Andrei” Buhuși, Școala Gimnazială Oituz, dar și Centrul Educațional Kolping Oituz.

Poliţiştii au prezentat copiilor principalele reguli de comportament în trafic, semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere, în special cele atribuite trecerii pentru pietoni, le-au explicat semnificaţia semaforului, dar și a indicațiilor polițistului care dirijează traficul.

Pentru a preveni implicarea copiilor în accidente de circulaţie, polițiștii recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:

  • să circule numai pe trotuare;
  • să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi pot cădea în faţa maşinilor;
  • să traverseze drumurile publice numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje, iar în lipsa acestora, pe la colţul străzilor, după ce s-au asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;
  • acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul;
  • să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice, ci doar în locurile special amenajate, în parcuri, grădiniţe, pe terenurile de sport şi întotdeauna sub supravegherea unui adult;
  • să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti-ne si pe Google News
Articolul precedentS-a apropiat de sotie, incalcand ordinul de protectie si a ajuns in arestul IPJ
Articolul urmatorAsociatia Pro Infrastructura: Umbrarescu are „in tolba” peste 155 kilometri din cei aproape 440 kilometri de autostrăzi și drumuri expres aflați în prezent în execuție în România

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.