Politistii bacauani au descoperit o masina care transporta 57.000 de tigarete de contrabanda

0

Poliţiştii băcăuani au descoperit, în urma unui control efectuat în trafic, o autoutilitară care transporta peste 57.000 de ţigarete marcate cu timbre de acciză de Republica Ucraina.

La data de 16 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău au oprit în trafic, pe raza localităţii Sascut, judeţul Bacău, o autoutilitară

în care au fost identificaţi doi bărbaţi, unul de 44 de ani şi unul de 28 de ani, ambii cu domiciliul în localitatea Vicovul de Sus, judeţul Suceava.

În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, poliţiştii au descoperit în habitaclul acesteia, în spaţii disimulate, 57.160 de ţigarete marcate cu timbre de acciză de Republica Ucraina.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere a unor produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, marcate necorespunzător, peste limita de 10.000 de ţigarete, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 296 din Legea 571/2003.

A fost dispusă măsura reţinerii celor doi bărbaţi, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunerea de arestare preventivă. Autoutilitara a fost ridicată, în vederea confiscării.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.