Politistii bacauani au dat 1200 de amenzi in doar o saptamana. 259 soferi au ramas fara permis

0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie şi implicit, creșterea gradului de disciplină rutieră.

În perioada 23-29 august a.c., poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa traficului rutier.

          Activitățile au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, respectiv, viteza neadaptată la condițiile de drum, indisciplina pietonală şi neacordarea priorităţii pietonilor şi autovehiculelor, dar şi consumul de alcool sau a substanţelor psihoactive.

          În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au constatat 22 de infracţiuni, din care 5 la regimul circulaţiei rutiere. Totodată, pentru neregulile constatate au aplicat 1262 de contravenții, din care 1192 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere.

Dintre acestea, 615 sancţiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză, 62 pietonilor, 19 bicicliştilor, 20 căruţaşilor, 11 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 21 pentru depăşiri neregulamentare, iar restul pentru abateri de la acte normative.

        De asemenea, polițiștii au reținut 259 de permise de conducere din care, 195 pentru încălcări ale regimului legal de viteză, 13 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 21 pentru depăşiri neregulamentare, 8 pentru neacordare prioritate vehicule, 9 pentru neacordare prioritate pietonilor. Totodată, poliţiştii au retras 30 de certificate de înmatriculare.

       

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.