Politistii bacauani au confiscat 24 mc de lemn si o remorca

0

În cadrul unei acțiuni de prevenire și combatere a delictelor silvice, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul I.P.J.Bacău, împreună cu reprezentanții Direcției Silvice Bacău au ridicat în vederea confiscării 24 de m.c. de material lemnos şi o remorcă în valoare de 15.000 de euro.

La data de 30 martie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul specialiştilor silvici au desfășurat o acțiune de prevenire şi combatere în domeniul prelucrării şi comercializării materialului lemnos, pe raza mun.Onești și a secțiilor de poliție rurală arondate.

Pe raza mun.Onești, a fost identificat un ansamblu rutier format din camion și remorcă, care transporta material lemnos fără documente legale. Astfel, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 24 de m.c. material lemnos, în valoare de 10.400 de lei. Totodată, au indisponibilizat și remorca în valoare de 15.000 de euro.

Față de cele constatate, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de transport de masă lemnoasă fără documente de proveniență și fals informatic.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.