Polițiștii au urcat la Bacău în trenul în care se afla Iulia Ionescu, adolescenta dispărută miercuri în București

0


Iulia Cristiana Ionescu, fata de 15 ani care a dispărut miercuri în drum spre şcoală, a fost găsită într-un tren internaţional, informează CFR Călători.

accident-tren„Tânăra de 15 ani – Iulia Ionescu – dispărută săptămâna trecută în Bucureşti, a fost identificată în cursul acestei seri, în jurul orei 16,53, de şeful trenului internaţional 383 Moscova – Bucureşti Nord – Sofia, la plecarea din staţia Paşcani. Şeful de tren a anunţat imediat organele de Poliţie, care au urcat în tren în staţia Bacău şi au coborât cu tânăra în staţia Focşani”, potrivit sursei. Oficiali ai Inspectoratului General al Poliţiei Române şi ai Ministerului Afacerilor Interne vor susţine o conferinţă de presă pe această temă la sediul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Adrian Vlaicu, director marketing CFR, a declarat, pentru Realitatea TV: „Fata a fost depistată de personalul de tren, când s-au făcut reviziile legitimaţiilor de călătorie. După Paşcani au mai făcut un control, au ţinut-o sub supraveghere şi s-au convins că este ea şi au sunat la 112, care şi-a făcut datoria imediat”.

Era îmbrăcată în haine bisericeşti, de aceea le-a fost greu să o identifice. Şi-a schimbat hainele, este evident. Vă pot spune că biletul său de tren costă în jur de 100 de lei şi că biletul său era în ordine, pe ruta Suceava-Bucureşti„, a mai  spus Vlaicu.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.