Politistii au lasat-o mai moale de revelion. Doar 39 de amenzi, din 4.000 de persoane verificate

0

În perioada 31 decembrie 2020-01 ianuarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au desfăşurat acţiuni pe raza întregului judeţ.

S-a acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID – 19.

În cele două zile,  un total de peste 400 de efective formate din polițiști, polițiști locali, jandarmi, împreună cu celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu au efectuat verificări în zonele aglomerate și în trafic.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, în perioada menţionată au fost verificate 337 de obiective, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

Au fost legitimate peste 4000 de persoane și au fost verificate 416 mijloace de transport.

Echipele mixte de control au identificat 39 de situaţii de nerespectare a măsurii de protecţie individuală în care s-a impus măsura sancționării contravenționale.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Comunicat de presa

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.