Politia Romana deruleaza de astazi o ampla actiune de prevenire a accidentelor rutiere. Toate radarele vor fi scoase pe sosele

0


Începând de astăzi, la nivelul întregii țări, Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere.

Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe șosele și autostrăzi, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. Se vor folosi echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM.
Pe lângă acestea, se vor utiliza și aparatele etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Precizăm faptul că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în țara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puține decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 118 persoane (cu 32 mai puține decât în perioada similară a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 499 (cu 119 mai puține decât în perioada similară a anului trecut).
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost înregistrate 41 de accidente grave ce au avut ca principală cauză generatoare, viteza excesivă, cu 16 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.