VIDEO : Politia a informat cetatenii despre riscurile pe care le presupune mita si votul ilegal

0

Aproximativ 400 de cetățeni au fost informați despre riscurile pe care le presupune nerespectarea legislației electorale și sancțiunile legale prevăzute pentru încălcarea acesteia, în urma unor activități desfășurate de polițiști în cadrul campaniei “Mita și votul ilegal înseamnă închisoare.”

Pentru ca mesajul campaniei să ajungă la toţi cetăţenii din mediul urban dar mai ales la cei din mediul rural, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au fost prezenți târgurile săptămânale din comunele Balcani, Agăș şi Palanca, dar și în târgul săptămânal şi piaţa agro-alimentară din municipiul Moinești.

Polițiștii le-au înmânat cetățenilor prezenți pliante realizate pentru promovarea campaniei din care au putut afla ce înseamnă mita electorală și votul ilegal și care sunt consecințele săvârșirii acestor infracțiuni.

În plus afișele campaniei au fost postate în locuri cu vizibiliate și sediile unor instituții din cele trei comune și din municipiul Moinești.

În județul Bacău, polițiștii, jandarmii, lucrătorii ISU și reprezentanții Instituției Prefectului vor distribui, atât în mediul rural cât și în mediul urban, 14.000 de pliante care să conducă la conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile la crea se expun în situația nerespectării legii electorale.

2800 de afișe vor fi postate în locuri cu grad ridicat de vizibilitae din partea publicului larg, inclusiv la secții de votare în ziua alegerilor, astfel încât mesajul campaniei “ Mita și votul ilegal înseamnă închisoare” să ajungă la cetățeni.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.