Podul Mărgineni, redeschis traficului rutier

2

Podul Mărgineni a fost redeschisă traficului auto, după mai mult timp în care Calea Moinești a fost supusă unor substanțiale lucrări de lărgire și reabilitare. Circulația pe pod a fost reluată marți dimineața, în condițiile în care începutul anului școlar a condus la creșterea semnificativă a cifrelor de trafic în oraș.

Modernizarea Căii Moinești și reabilitarea Podului Mărgineni fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană. Lucrările sunt pe punctul de a fi terminate, aflându-se la 90 la sută. Podul Mărgineni a fost inaugurat pe 29 noiembrie 2013, în preambulul Zilei Naționale a României. Ulterior, pasarela a fost închisă traficului, lucrările înaintând spre Calea Moinești care a devenit impracticabilă timp de mai multe luni.

Proiectul de infrastructură este realizat de un consorțiu de firme condus de Conextrust SA. Din asociere mai fac parte societăți precum Servrut Construct și AMICI. Valoarea contractului se ridica la peste 24 milioane lei (fără TVA), contractul de executare a lucrărilor fiind semnat în noiembrie 2012. Lucrările propriu-zise au demarat în martie 2013, odată cu emiterea de către Primăria Bacău a ordinului de începere a lucrărilor.

pod_margineni (2)

pod_margineni (3)

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 comentarii

  1. toti stim sa criticam ,dar nimeni nu pune mana pe treaba. Daca voi terminati mai repede tronsonul Moinesti de ce nu ati inventat o firma de constructi si sa terminati voi lucrarea.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.