PNRR | 80 de sali de clasa vor fi dotate cu material didactic modern, printr-un nou proiect depus de Consiliul Judetean Bacau

1

Aproape 80 de săli de clasă din 8 unități educaționale şi cluburi, din care 5 şcoli speciale, vor fi dotate printr-un nou proiect depus de Consiliul Județean Bacău care a obținut finanțare prin PNRR. În valoare de 1 milion de euro, finanțarea presupune dotarea claselor cu mobilier şi materiale didactice moderne, precum şi echipamente digitale de ultimă generație.

Unitățile educaționale beneficiare sunt: Şcoala Gimnazială Specială „Maria Montessori”; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2; Școala Gimnazială nr. 7, Târgu Ocna; Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională; Clubul Sportiv Școlar Bacău; Clubul Sportiv Școlar Onești; Palatul Copiilor Bacău.

În ceea ce privește echipamentele digitale, în unitățile menționate, elevii vor beneficia de table interactive, sisteme de tip desktop, laptop-uri, sisteme audio, imprimante multifuncționale, camere pentru videoconferințe și ochelari VR. Consider că e foarte important ca elevii din şcolile speciale să beneficieze de cele mai bune condiții de studiu şi de instrumentele cele mai moderne pentru un proces educațional la capătul căruia decalajele în predare față de ceilalți copii să fie cât mai reduse cu putință. Pe lângă investițiile din sănătatea băcăuană pentru care am obținut finanțări nerambursabile prin PNRR, Consiliul Județean face eforturi şi în consolidarea rezilienței domeniului educațional care, alături de sănătate, reprezintă unul din pilonii principali de dezvoltare a județului Bacău.” a declarat Valentin Ivancea – presedinte CJ Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

  1. Domnul Ivancea a început campania electorală, ce a făcut din ce a promis acum 3 ani cand se lăuda că , Bacăul a atras cele mai multe fonduri europene??. De ce nu spune nimic de sutele de angajari făcute , de salariile mari sporuri date în administrație deși județul e unul sărac, câți investitori a adus în acest 3 ani??. Parcul din afara orasului pentru care a adus arhitect din Danemarca , care a fost în dezbatere publică și pentru care erau banii o să fie gata la anul ??? sau anul acesta??.Suntem sătui de vorbe și poze.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.