PNL, liber la alianțe în teritoriu

0


Chiar dacă nu mai e sub aceeași umbrelă cu PSD, conducerea PNL a dat liber la alianțe în toată țara, pentru ”buna funcționare a treburilor din administrație”. Acum, după ce alianţa a fost ruptă oficial, se așteaptă ca primarul şi şeful judeţului să se transforme în adversari sau, în funcție de negocieri să își apere interesele. În 2012, liderii USL stabileau un sistem de paritate în judeţe în care atât candidaţii PSD, cât şi cei PNL aveau şanse foarte mari să câştige.

Aşa s-a ajuns în situaţia în care, în şase judeţe, PSD să aibă preşedintele CJ, iar PNL să aibă primarul reşedinţei de judeţ. În alte şase judeţe, paritatea a funcţionat invers: liberalii au câştigat şase fotolii de şef al judeţului, iar PSD a obţinut şase primari de reşedinţă. În Hunedoara, paritatea a funcţionat între PNL şi PC, pe atunci aliate în Alianţa de Centru Dreapta, parte a USL. În toatal, în 13 judeţe USL şi-a împărţit frăţeşte funcţiile. Din cele 41 de judeţe ale ţării, 22 sunt conduse de social-democraţi, în timp ce liberalii şi-au adjudecat 13 fotolii de şefi de consilii judeţene.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.