Județul Bacău, în special zona de vest, se va afla marti, 9 septembrie, între orele 10:00 și 23:00, sub o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului ce pot atinge la rafală viteze de 50–70 km/h, dar și episoade de grindină.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, fenomenele vor fi mai frecvente în nord-vestul Moldovei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în zonele montane. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15–20 l/mp, iar izolat pot depăși 30–35 l/mp.


