UPDATE:
În data de 15 iunie, la ora 22:53, echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești au intervenit în comuna Ștefan cel Mare, sat Radeana, pe drumul național DN 11A, unde în urma precipitațiilor în abundente s-au produs scurgeri importante de pe versanți, care au blocat partea carosabilă pe o distanță de circa 300 de metri, începând cu ora 23:20. În urma acestui fapt au fost surprinse de apă 3 autoturisme, 1 TIR și 1 camionetă, pasagerii (4 adulți și 1 minor, în vârstă de 3 ani) fiind preluați de echipaje ISU și transportate în zonele de siguranță.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență produse, la fața locului s-au deplasat următoarele forțe și mijloace:
– grupa operativă din cadrul ISUJ Bacău;
– din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești: 3 autospeciale de intervenție cu apă și spumă, 1 autocamion, 3 autospeciale de primă intervenție și comandă, 4 motopompe transportabile și 1 barcă, încadrate cu 27 de pompieri;
– două utilaje din cadrul serviciului domeniu public privat Onești.
Operațiunile de intervenție au fost conduse în teren de către inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.
Începând cu ora 04:45, circulația s-a reluat în ambele sensuri pe tronsonul de drum care a fost afectat.
La ora 01:17, echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit în comuna Răcăciuni, sat Răcăciuni, pe drumul național DN 2, unde în urma precipitațiilor abundente s-au produse importante scurgeri de aluviuni și bușteni de pe versanți, care au blocat partea carosabilă pe o distanță de aproximativ 200 de metri, începând cu ora 01:48. În urma intervenției echipajelor de pompieri, autorităților locale și a reprezentanților de la Secția Drumuri Naționale Bacău, începând cu ora 03:40 a fost degajată partea carosabilă și a fost reluat circulația pe ambele sensuri de mers.
Începând cu ora 01:57, echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Bacău și Onești s-au deplasat în localitățile Bacău, Onești, Rădeana, Cleja, Răcăciuni, Racova, Gioseni și Buhuși pentru a interveni la evacuarea apei din gospodării (6 curți și 6 beciuri).

In urma colmatarii unui canal aflat in proximitatea drumului national DN 11A, pe raza localitatii Radeana, comuna Stefan cel Mare, calea de comunicatii a fost colmatata pe lungime de 100 de metri, fapt ce a dus la blocarea mai multor vehicule in zona.
ISUJ Bacau a intervenit cu 27 de salvatori din cadrul Detasamentului de Pompieri Onesti, trei autospeciale de interventie cu apa si spuma, un autocamion, o barca, trei autospeciale de de prima interventie si comanda si trei motopompe, salvand patru adulti si un minor in varsta de 3 ani.
Totodata, din cauza precipitatiilor abundente cazute in zona a fost inundate doua curti.
De asemenea, pentru indepartarea aluviunilor de pe partea carosabila la fata locului au actionat si trei utilaje din cadrul primariei.
In municipiul Onesti, pe strada Mihai Bravu, a fost inundata o curte. Pentru limitarea si inlaturarea efectelor negative produse de fenomene meteorologice la fata locului s-au deplasat sase pompieri militari cu o autospeciala de prima interventie si comanda un microbuz si doua motopompe.
Comunicat ISUJ Bacau