Vasilica Militaru, reprezentantul Asociatiei Neamul Romanesc, a depus o plangere penala la Parchetul Curtii de Apel Bacau, in care il acuza pe Patriarhului Daniel de conceptii rasiste si xenofobe.
“Nu este vorba despre nemultumirea mea, este vorba despre aplicarea legii in Romania. Atat timp cat legea a stabilit in mod clar si explicit interzicerea si condamnarea promovarii in public a ideilor rasiste si xenofobe, precum si violenta pe motive etnice si rasiale sau religioase, descoperim texte biblice care contin asemenea idei in care se prezinta explicit crime savarsite de catre sfinti, proroci, respectiv Moise si Ilie. (…) Acestia sunt proslaviti in mod special de Biserica Ortodoxa Romana prin rugaciuni speciale si sarbatorirea lor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, autorul plangerii, Vasilica Militaru, reprezentantul Asociatiei Neamul Romanesc.
Militaru sustine ca Biblia, dar si celelalte carti religioase, ar trebui sa contina o atentionare inaintea textelor care descriu actiuni violente.
“Nu se pune problema a scoate textele Bibliei. Este un demers prea radical. Conform altor precizari facute in sensul acestei legi, institutiile statului roman au recomandat ca in astfel de situatie, respectivele texte care contin astfel de crime sa contina o atentionare care sa previna cititorul ca acolo se poate intalni cu un Dumnezeu care comanda crime si un executant ca Moise, care ucide copii. (…) Vi se pare normal astfel de texte? Daca justitia romaneasca va stabili ca este normal, eu ma supun hotararii. Eu nu condamn pe nimeni. Eu am supus justitiei un aspect care afecteaza grav moralitatea copiilor nostri, pentru ca ei invata la orele de religie ca Biblia este o invatatura scrisa sub inspiratia Duhului Sfant si e cuvantul lui Dumnezeu”, a mai precizat Militaru.
Sursa: mediafax.ro