După luni de așteptare, Piațeta din fața Gării Bacău se apropie de momentul deschiderii. Deși lucrările au fost finalizate de mai mult timp, procedura de recepție a fost întârziată de o serie de intervenții suplimentare solicitate de managerul de proiect.

Primăria Bacău a anunțat că a fost inițiată procedura de recepție, iar constructorul execută în prezent ultimele remedieri cerute de autorități, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bacău, Andreea Negru:
„A fost inițiată procedura de recepție. Sunt o serie de intervenții pe care managerul de proiect le-a solicitat constructorului. Imediat ce ele vor fi realizate, se va realiza recepția și se va deschide parcul. Noi am solicitat să urgenteze.”
Zona din fața Gării Bacău a fost complet transformată într-un spațiu modern, destinat atât circulației pietonale, cât și relaxării. Au fost amenajate piste de biciclete, amplasate bănci și alte elemente de mobilier urban, plantați arbuști decorativi și create zone verzi. De asemenea, au fost amenajate și câteva locuri de parcare, menite să degajeze traficul și să ofere o minimă facilitate pentru cei care tranzitează zona.

Asta e ,,calicul cu tichia de mărgăritar” ca și pistele de bicicletă. Astea ne mai lipseau în rest totul era sistematizat în Bacău.
Tot acel spatiu trebuia făcut parcare.In acea zona nu există decât 20 locuri de parcare ( dintre care 20 pt taximetriști).Acolo sunt necesare 200 locuri de parcare.Asta era cu adevărat un lucru bun pt băcăuani.
Exact!!
O alta mare „realizare ” a administrației viziteu ,pe lângă parc distrus ,marea pasarela ,o vaca de muls bani,( numai staționarea celor 2 macarale cât costa?)Nu mai spun de restul…
Cand Primaria acceptă proiecte de genul asta, nu trebuie sa le accepte doar pt design ci si pt utilitate mai ales ca e vorba de Gara din Bacau. Nu e greu de jucat cu imaginația cand faci un design insa practica arata ca acele locuri de parcare (care erau pline inainte) au disparut si pur si simplu cand te duci la gara nu ai unde sa parchezi. Nu au inlocuit parcarile care existau cu o alta. Au lasat doar 12 locuri de paparcare in fața garii. Se pare ca domnul primar Vizitiu nu circula cu trenul. Uitasem. El are sofer la primarie si il lasa in fața garii
Băncile sunt ruginite toate, pavele sunt pline de rugină scursă și nu se vor curata in veci.
Locurile de parcare au dispărut, nu ai unde sa parchezi când aduci sau iei pe cineva de la gara. Niciun „inteligent” din primărie nu s-a gândit că lumea circula cu bagaje pe tren nu cu bicicleta. IQ-ul în primărie e minim.
Pasajul rămâne în continuare parțial închis iar cel deschis arată că o hazna.
Administrația Viziteu e praf cu primarul in frunte. Bătaie de joc la adresa băcăuanilor. Ar trebui sa fie dat jos cat mai repede până nu distruge tot orașul (nu că nu ar fi distrus încă).
Subscriu, locul e plin de cerșetori, boschetari, drogați și mâncători de semințe din etnia știm noi care. Păcănelele din zona contribuie la fauna locală.
Politia locala total inexistentă în oraș. Mai exista?
Rușine Viziteu, rușine primăria Bacău.
Așa este! E plin de dubioși, nu poți trece de ei pe trotuar. Îmi imaginez cum o sa arate marele parc după inaugurare…plin de *****
Niste nenorociti..Uitati-va sub banci si o sa vedeti pe jos numai rugina..Cum naiba a avut cineva ideea asta de acum rugina nu mai iese de pe pavele..? Cu un an in urma ****** de primar a spus exact acelasi lucru..ca se deschide peste doua saptamani.. ( editat de admin )
E groaznic cu parcarile si zona e plina de boschetari.
Desfiintati Politia Locala , mananca banii nostri degeaba .Rusine Administratiei Locale.
Arata foarte bine dar poate o deschide pana la alegerile din 2028..nu????
bataie de joc nu mai ai unde parca plus ca in zona aia ti-e si frica sa mergi pe strada…
Si parcare redusa la cateva locuri din vreo suta cate erau inainte. Buna treaba.
Pai nu au pus ce scrie in contract..se stia demult