Poliţia Română a luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din data de 11 decembrie. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor.
Astăzi 10 decembrie a.c., structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Bacău au misiunea de a asigura securitatea transporturilor către secțiile de votare a buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării.
Astfel, în intervalul orar 08.00-18.00, polițiști, jandarmi și lucrători ISU asigură protecția transportului buletinelor de vot de la puncetele de depozitare către cele 634 de secții de votare organizate în județul Bacău.
Pe parcursul nopții, secțiile de votare rămân în paza efectivelor MAI.
Mâine, 11 decembrie a.c., peste 230 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.
Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor 116 echipe operative, dintre care 106 formate din polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și 10 echipe formate din jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău.