Peste 700 de înşelăciuni prin metoda „Accidentul”, înregistrate în 2013. Poliţia Română a lansat o campanie de informare

0

Peste 700 de înşelăciuni prin metoda „Accidentul” au fost înregistrate de Poliţia Română de la sfârşitul anului 2012 şi până în luna iulie a acestui an, motiv pentru care anchetatorii au lansat, miercuri, o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la acest mod de operare.

Reprezentanţii Poliţiei Române au lansat, miercuri, campania intitulată „Un telefon marca Accidentul”, la sediul Primăriei Sectorului 4. Conform anchetatorilor, majoritatea celor care practică metoda „Accidentul” sunt deţinuţi care sună din puşcărie diverse persoane în vârstă, pe care le anunţă că o rudă de-a lor a suferit sau a comis un accident grav şi are nevoie urgentă de bani pentru a-şi rezolva problemele.

Poliţiştii au atras atenţia că, pentru a culege date despre viitoarele victime, complici ai deţinuţilor le abordează pe acestea sub diferite pretexte şi adună informaţii referitoare la familiile acestora. Ulterior, un deţinut contactează victima telefonic, se recomandă a fi o rudă apropiată şi pretinde că are urgent nevoie de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier.

Prezent la eveniment, actorul Alexandru Arşinel a povestit că, în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, era să fie şi el victima acestui tip de escrocherie, după ce a fost sunat acasă, pe telefonul fix, de o persoană care i-a cerut 15.000 de lei pentru a rezolva o problemă legată de un accident rutier grav care ar fi fost comis din vina fiului său.

„În timpul discuţiei mi-am dat seama că este ceva în neregulă şi l-am întrebat «Cum mă strigă mama acasă?». Atunci a închis brusc telefonul. Imediat, l-am sunat pe fiul meu care, evident, nu fusese implicat în niciun incident. Am fost apoi cu soţia la poliţie şi am depus plângere”, a declarat Arşinel.

*Sursa: Mediafax


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.