Peste 50.000 de angajaţi MAI asigură ordinea şi siguranţa publică în perioada sărbătorilor

0


Pe durata sărbătorilor de iarnă, peste 50.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri salvatori vor acţiona în misiuni de menţinere a ordinii publice, fluidizarea şi siguranţa traficului rutier, precum şi pentru prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă.

În acest sens, Poliţia Română va continua să desfăşoare activităţi pentru asigurarea respectării regimului legal al deţinerii, comercializării şi folosirii articolelor pirotehnice, creşterea siguranţei cetăţenilor şi prevenirea unor accidente ce pot fi cauzate de folosirea ilegală a acestora. De asemenea, cei peste 21.000 de poliţişti aflaţi la datorie în această perioadă vor organiza şi desfăşura acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din locuinţe, buzunare, autoturisme ori societăţi comerciale. În acelaşi timp, vor fi intensificate şi acţiunile în cooperare cu personalul direcţiilor silvice, pentru prevenirea şi combaterea contravenţiilor şi a infracţiunilor din domeniul silvic, precum sustragerea de material lemnos, furtul de brazi şi braconajul cinegetic.

Totodată, în această perioadă, poliţiştii români acţionează alături de omologii lor din Franţa, Germania, Austria, Maria Britanie, Bulgaria, Suedia, Finlanda şi Danemarca în misiuni de siguranţă publică, sprijin şi asistenţă directă în instrumentarea cauzelor de natură judiciară în care sunt implicate persoane de cetăţenie română. Poliţia Rutieră va fi prezentă activ pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere.

Cei peste 1.700 de poliţişti rutieri aflaţi la datorie în această perioadă vor continua acţiunile în filtrele constituite pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate. Totodată, agenţii de poliţie rutieră vor fi pregătiţi să intervină în eventualitatea producerii unor situaţii de urgenţă determinate de fenomenele meteorologice periculoase. La datorie se vor afla, zilnic, şi peste 3.200 poliţişti de frontieră, pregătiţi să asigure fluenţa controlului la frontieră a persoanelor şi a mijloacelor auto. Pentru evitarea aglomeraţiei, reducerea timpilor de aşteptare şi realizarea unui control operativ, au fost deja luate măsuri de suplimentare a personalului, urmând ca, în funcţie de situaţie, să fie mărit şi numărul arterelor de control, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară.

Totodată, în zona de frontieră vor fi angrenate dispozitivele necesare care să asigure o supraveghere sporită a frontierei de stat, în vederea combaterii migraţiei ilegale, contrabandei şi a altor încălcări ale regimului juridic al frontierei de stat. Peste 11.000 de angajaţi din cadrul structurilor pentru situaţii urgenţă vor fi prezenţi, cu prioritate, în zonele în care vor fi organizate manifestări publice de amploare, precum pieţele publice şi locurile unde se vor organiza focuri de artificii. Totodată, vor fi intensificate şi finalizate acţiunile preventive desfăşurate de pompieri în vederea depistării şi înlăturării stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu. De asemenea, pompierii vor fi pregătiţi şi pentru intervenţia imediată în zonele în care s-ar putea înregistra situaţii de urgenţă, pe fondul unor eventuale fenomene meteorologice periculoase, specifice sezonului de iarnă.

Jandarmeria Română va acţiona pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea faptelor antisociale ce ar putea fi comise în locurile publice, dar şi pentru soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni. În acest sens, peste 5.600 de jandarmi vor patrula atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în perioada Crăciunului şi a Anului Nou, în zonele şi pe arterele intens circulate, în locurile aglomerate (gări, autogări, discoteci, lăcaşuri de cult etc.), precum şi în cele în care se comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, parcuri etc).

Ca urmare a numărului mare de turişti prezenţi în staţiunile montane în perioada sărbătorilor de iarnă, Jandarmeria Montană îşi va intensifica acţiunile specifice în aceste localităţi şi pe traseele turistice, angajaţii acestei structuri fiind pregătiţi să intervină cu operativitate în cazul semnalării unor situaţii de urgenţă. Acestor efective li se adăugă cele constituite sub forma rezervelor de intervenţie, precum şi angajaţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) aflaţi la datorie în această perioadă, se precizează într-un comunicat al MAI.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.