Peste 5.000 de elevi din judetul Bacau sunt asteptati sa participe la simularea examenului de Bacalaureat 2022

0

Astazi, 28 martie, începe simularea examenului de Bacalaureat 2022. În județul Bacău, sunt așteptați să participe cei 4.861 de elevi de clasa a XII-a și 403 de elevi de clasa a XIII-a cu frecvență  redusă, înscriși în toate unitățile de învățământ preuniversitar.

Calendarul SIMULĂRII examenului BACALAUREAT 2022 este următorul:

• 28 martie 2022: Simulare proba E a) – Limba și literatura română

• 29 martie 2022: Simulare proba E c) – Matematică sau Istorie

• 30 martie 2022: Simulare proba E d) – Disciplina la alegere a profilului și specializării

• 31 martie 2022: Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă

• 14 aprilie: Afișarea rezultatelor (se comunică elevilor).

În sălile de clasă, elevii au acces până la ora 8.30. De la ora 9.00 se deschid plicurile cu subiecte. Elevii sunt așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, care va fi monitorizată audio-video. Participanții vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor la fiecare probă.

Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat 2022 sunt: Limba și literatura română, Limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care urmează studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), Matematică sau Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie. 

Potrivit procedurii stabilite de Ministerul Educației, rezultatele obținute de elevii la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2021 – 2022 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adaptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. De asemenea, notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului sau reprezentantului legal al acestuia, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.