În perioada Sărbătorilor Pascale și, totodată, a minivacanței care urmează, pompierii băcăuani vor fi la datorie în permanență, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Având în vedere aglomerația preconizată în acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău va monitoriza atent evoluția situației operative, iar la nevoie, va dispune măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
În ceea ce privește desfășurarea slujbelor religioase, pentru a evita producerea unor incidente, pompierii băcăuani recomandă populației, dar și slujitorilor bisericilor, respectarea următoarelor măsuri privind apărarea împotriva incendiilor:
- Menținerea ușilor de acces/evacuare în poziție deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;
- În condițiile unui număr mare de participanți, se recomandă desfășurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii;
- Parcarea autoturismelor în apropierea lăcașurilor de cult se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență sau să împiedice accesul la hidranții exteriori de incendiu;
- În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile de lemn, nu se va permite aglomerarea credincioșilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au căile de evacuare insuficiente și prezintă un risc foarte mare de incendiu;
- Efectuarea, prin grija personalului clerical de la biserici și mănăstiri, a unei verificări după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de inițiere a unui incendiu: stingerea lumânărilor la terminarea activităților și evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii, deconectarea aparatelor electrice și a instalației de iluminat.
În cazul producerii unui incendiu, se acționează imediat astfel:
- Evacuarea în condiții de siguranță a tuturor participanților din clădire;
- Anunțarea imediată a incendiului la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Pentru prevenirea unor evenimente nedorite la gospodării pe timpul Sărbătorilor Pascale, pompierii băcăuani recomandă populației:
- La întoarcerea la domiciliu să nu lase lumânări aprinse nesupravegheate sau în apropierea materialelor ușor combustibile;
- Stingerea lumânărilor înainte de a merge la culcare, întrucât există riscul ca acestea să provoace un incendiu.
De asemenea, este recomandat să acordați atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.
De menționat este faptul că, pe linie preventivă, pompierii au derulat verificări la toate lăcașurile de cult unde se preconizează a se înregistra un număr mare de participanți.
Inspectorii de prevenire au avut în vedere dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție la construcțiile bisericești și hidranții exteriori.
Printre principalele deficiențele constatate pe timpul verificărilor, se numără: exploatarea instalațiilor electrice cu deficiențe și neverificarea periodică a mijloacelor de primă intervenție, conform normelor tehnice.
Totodată, pe timpul acțiunilor preventive, pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire au instruit personalul clerical asupra modalităților de coordonare a evacuării enoriașilor, dar și asupra utilizării stingătoarelor de incendiu dispuse în interiorul lăcașelor.
Comunicat de presa ISUJ Bacau