Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cei ai Secției 3 Poliție Rurală Onești și ai Secției 2 Poliție Rurală Moinești, cu sprijinul reprezentanților Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău, au desfășurat o acțiune în județ pentru prevenirea și combaterea recoltării, transportului și comercializării ilegale a produselor nelemnoase specifice fondului forestier.
În cadrul activităților, au fost verificate 8 puncte de achiziție a trufelor, 4 societăți comerciale și au fost legitimate 17 persoane.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării unei cantități de 338 de kilograme de trufe, în valoare de 81.120 de lei.
De asemenea, în perioada următoare, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor vor desfășura verificări cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la deținerea și utilizarea câinilor de urmă folosiți la identificarea trufelor, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun, în cazul constatării unor nereguli.


