În luna august 2026, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a acționat pentru a le oferi oamenilor liniște, mai ales pe timpul vacanțelor și al numărului mare de turiști.
Jandarmii au fost prezenți la peste 300 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări culturale, sportive, religioase și comemorative organizate pe raza județului Bacău, dar și pentru menținerea ordinii publice în zona de competență. Efectivele au acționat atât independent, în mediul urban și rural, cât și în stațiunile montane și pe traseele turistice, dar și în patrule mixte jandarm-polițist.
„În ceea ce privește executarea mandatelor de aducere, jandarmii au pus în aplicare peste 100 de mandate, toate în mod corespunzător.
Pe linia misiunilor de pază, protecție și transporturi speciale, jandarmii au asigurat paza pentru 29 de obiective importante prin intermediul a peste 900 de misiuni, au efectuat 11 transporturi de bunuri și valori și 20 de transporturi de corespondență clasificată.
În urma acțiunilor întreprinse, au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare a depășit 79.000 de lei, cele mai multe vizând nerespectarea normelor de conviețuire socială și tulburarea ordinii publice, fiind întocmite acte de sesizare pentru opt infracțiuni constatate, atât independent, cât și în patrule mixte cu polițiști, acestea având ca obiect infracțiuni contra persoanei (loviri, alte violențe) și contra patrimoniului (furt și furt calificat).
Pentru că prevenția este foarte importantă, jandarmii au trecut pragul comunităților prin programele „Școala Ta în Siguranță” și „Adolescență fără delincvență!”, „Spune NU drogurilor!”, „Respectați natura!”, „Invitație la fair play!”, „În siguranță pe munte!”, „Patrula prieteniei!”, „Stop tăierilor ilegale!”, unde au stat de vorbă cu tinerii în cadrul a peste 30 de activități preventive și au împărțit pliante.
Jandarmii au intervenit la peste 100 de solicitări primite prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau prin contact direct cu instituția noastră, pentru aplanarea unor conflicte minore, tulburarea liniștii publice sau semnalarea prezenței animalelor periculoase în zone locuite.” au transmis jandarmii bacauani


