Peste 10.000 de pasageri au calatorit cu DAN Air, de la Bacau, in prima luna de operare

1

În prima lună de cand DAN Air opereaza pe Aeroportul Bacău, aproximativ 10.600 de călători au ales să zboare cu compania aeriană românească către 8 destinații europene, printre care se numără Londra, Bruxelles, Torino, Dublin, Roma, Barcelona, Liverpool și Catania. Astfel, compania a anunțat extinderea ofertei, adăugând trei noi destinații în programul de vară: Madrid, Milano-Bergamo și Bologna.

DAN AIR a început oficial operarea pe Aeroportul Internaţional „George Enescu” din Bacău în 11 decembrie. În prima lună, DAN AIR a transportat aproximativ 10.600 de pasageri, dintre care peste 4.700 au călătorit din Bacău în străinătate, iar 5.900 au călătorit din străinătate în Bacău.

Pasagerii din zona Moldovei şi-au arătat sprijinul pentru DAN AIR încă de la început şi au preferat serviciile noastre în detrimentul companiilor străine. Este foarte îmbucurător să vedem suportul arătat de către români pentru o companie 100% românească. Mizăm în continuare pe Bacău şi drept mulţumire dorim să le oferim cele mai bune servicii la preţuri accesibile, iar odată cu debutul programului de vară să operăm şi mai multe rute”, a declarat Matt Ian David, CEO al companiei DAN AIR.

Compania aeriană DAN AIR a ales destinaţii extrem de căutate de călătorii din zona Moldovei, care nu mai fuseseră operate în ultimii ani. Până în 30 martie, DAN AIR zboară către destinaţii precum (Londra, Bruxelles, Torino, Dublin, Roma, Barcelona, Liverpool şi Catania), urmând ca în programul de vară să fie incluse noi destinaţii, precum Madrid, Milano-Bergamo şi Bologna.

DAN AIR este o companie aeriană 100% românească, fondată în 2017, de pilotul comandant Dan Iuhas, având pe atunci denumirea de Just Us Air. A operat doar zboruri în regim ACMI (Aircraft. Crew. Maintenance. Insurance) pentru diverse companii aeriene precum: Jazeera Airways, Fly Baghdad, Transavia, TUI, Air Moldova, Air Baltic, Air Serbia şi Wizz Air. Compania şi-a schimbat numele în DAN AIR şi a început operarea de zboruri regulate sub marcă proprie. DAN AIR a zburat către destinaţii din Europa de pe aeroporturile din Bucureşti şi Braşov, iar acum operează curse regulate exclusiv de pe Aeroportul Internaţional „George Enescu” Bacău.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.