Persoanele fizice și bisericile pot accesa finanțare de cel mult 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice | GHID

1

Miniserul Mediului a publicat în dezbatere publică ghidul de finanțare pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice”, ediția din 2023, prin care statul finanțează cu maximum 20.000 de lei persoanele fizice și parohiile care vor să își pună panouri fotovoltaice.

  • Puteți descărca de aici ghidul pus în dezbatere publică.

Bugetul programului de anul acesta va fi de peste 2 miliarde de lei, mai mic față de 3 miliarde lei cât a fost anunțat inițial. Ministrul Mediului a precizat în luna martie, la finalul unei ședințe de guvern, că dorește după rectificarea bugetară din a doua parte a anului să crească bugetul până la peste 3 miliarde lei pentru 2023. În prezent, programul prevedere instalarea a 80.000 de case. 

Cine poate participa la Casa Verde Fotovoltaice și câți bani poate primi

Potrivit ghidului, sunt eligibili în cadrul programului solicitanții persoane fizice și parohii. Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:

  • cheltuielile cu achiziţia/sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor hibrid; structura de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ; 
  • cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;
  • TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

„Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanțării de către AFM. În situaţia în care AFM declară neeligibile anumite cheltuieli, acestea nu se finanţează/nu se plătesc/se recuperează de la beneficiarul final sau de la instalatorul validat, după caz, în funcţie de persoana culpabilă. Suma aprobată nu se poate suplimenta; beneficiarul trebuie să asigure din surse proprii finalizarea investiţiei”, transmite ghidul programului.

Care sunt etapele programului

  1. Publicarea pe pagina de internet a AFM a informaţiilor necesare demarării sesiunii de validare a instalatorilor;
  2. Validarea instalatorilor, încheierea contractelor de participare şi publicarea listei acestora;
  3. Publicarea pe pagina de internet a AFM a informaţiilor necesare demarării sesiunii de înscriere asolicitanţilor și rezervarea sumelor aferente finanţării prin înscrierea în aplicația informatică, etapă care poate fi derulată în paralel cu acțiunile menționate la lit. b);
  4. Încărcarea documentelor de către solicitanți în aplicație;
  5. Selectarea de către solicitanți a unui instalator validat;
  6. Analiza documentelor încărcate de solicitanți, de către instalator;
  7. Aprobarea de către instalator, prin intermediul aplicației, a solicitanților eligibili;
  8. Aprobarea solicitanților eligibili de către AFM, în baza listelor generate de aplicație; 
  9. Semnarea contractelor de finanțare de către parohii, generate prin intermediul aplicației;
  10. Implementarea proiectului;
  11. Decontarea sumelor solicitate de instalatorii validaţi;
  12. Analiza eligibilității beneficiarilor finali și a documentelor depuse în vederea decontării, de către AFM, pe eșantion;
  13. Monitorizarea beneficiarilor finali.

Cum se vor analiza dosarele la Casa Verde Fotovoltaice

Potrivit ghidului, AFM verifică documentele încărcate de către instalator în aplicația informatică, pe un eșantion de 10% din numărul sistemelor de panouri fotovoltaice instalate de acesta.

Instituția transmite că, în situația în care se constată că unul dintre beneficiari nu era eligibil sau/și suma a fost decontată în mod eronat, AFM reține din garanția constituită valoarea acordată acestuia ca finanțare.

„Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în prezentul ghid se face de către AFM pe o perioadă de un an de la data emiterii către beneficiarul final a certificatului de racordare”, potrivit ghidului.

Ghidul va fi analizat timp de 10 zile, iar observațiile primite vor fi discutate ulterior în grupul de lucru și vor fi preluate cele care sunt relevante pentru îmbunătățirea programului. Se elaborează apoi ghidul final și se transmite către Ministerul Mediului și în final va merge către Monitorul Oficial. Acest lucru înseamnă că programul ar putea fi lansat pe parcursul lunii aprilie. Inițial, reprezentanții AFM ne-au transmis că intenționau la sfârșitul lunii martie să lanseze programul.

Sursa: economedia.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.