Persoanele cercetate sub control judiciar ar putea avea interzis la afirmații publice

0

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) discută, joi, despre schimbarea Codului de procedură penală în așa fel încât persoanele cercetate sub control judiciar să nu poată face afirmații publice.

Procurorul Gheorghe Muscalu, membru al CSM, a declarat, în contextul analizării raportului Inspecției Judiciare în cazul deputatului Elena Udrea, că este necesară modificarea Codului de procedură penală, astfel încât suspecților implicați în dosare penale, care sunt cercetați sub control judiciar, să le fie interzise declarațiile publice, atât prin intermediul presei, cât și prin cel al rețelelor de socializare, notează România Liberă.

Muscalu a subliniat că persoanele cercetate sub control judiciar și care fac afirmații în spațiul public pot transmite mesaje în mod indirect celorlalți suspecți din dosar. Fostul vicepreşedinte al CSM a precizat că această propunere de schimbare a Codului de procedură penală se analizează în cadrul Comisiei numărul 1 a CSM.

Inspecţia Judiciară (IJ) a decis că declaraţiile publice făcute în ultima perioadă de Elena Udrea au afectat independenţa sistemului judiciar în ansamblul său, dar şi independenţa magistraţilor, raportul IJ în acest caz fiind analizat în ședința de joi a Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii a decis, la începutul lunii februarie, sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor făcute de deputatul PMP Elena Udrea, în urma începerii urmăririi penale pe numele ei, de către procurorii anticorupţie.

După ce Direcţia Naţională Anticuropţie (DNA) a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, deputatul PMP a declarat că implicarea sa în dosarul „Gala Bute” este legată de declaraţiile pe care le-a făcut la adresa directorului interimar al SRI, Florian Coldea, arătând că este o încercare de „intimidare” şi de „decredibilizare” a sa.

„Mi se pare evident în acest dosar („Gala Bute”, n.r.) că apariţia lui este legată de declaraţiile pe care le-am făcut la adresa generalului Coldea. Nu se poate să faci percheziţii la patru ani şi ceva de la eveniment, ce mai poţi să găseşti după patru ani şi ceva? Consider că este o încercare de intimidare şi de decredibilizare a mea, într-un dosar de acum patru ani, afirma Udrea.

De asemenea, Elena Udrea declara, în 30 ianuarie, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA şi că actualul şef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au „o foarte bună relaţie„.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.