Permisul de conducere va fi livrat direct la domiciliu

0

Poşta Română va relua livrarea la domiciliu a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare, după ce a câştigat un contract cu Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti (RAAPPS).

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, remis presei, contractul se va derula pe o durată de patru ani, perioadă în care se estimează a fi livrate aproximativ 9,6 milioane de de trimiteri. Astfel, în baza contractului, Poşta Română urmează să livreze circa 2,4 milioane de trimiteri pe an.

„Prin câştigarea acestei licitaţii, demonstrăm încă o dată că suntem pregătiţi să concurăm, de la egal la egal, cu cei mai buni furnizori de servicii de curierat. În ultimii doi ani, furnizorul RAAPPS a fost tot Poşta Română, printr-un contract câştigat în faţa competitorilor de pe piaţa de curierat”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).

Livrarea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare este asigurată în toate localităţile din România, iar beneficiarii vor primi documentele la domiciliu.

Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise la care au depus oferte trei participanţi, printre care unii dintre principalii jucători locali de pe piaţa de profil.

Poşta Română a obţinut contractul cu punctaj maxim, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate – preţ”, iar valoarea estimată a procedurii de achiziţie a fost de 96 de milioane de lei, scrie Agerpres.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.